Sursele au informat că Picardo nu va cere reînoirea ordinului de reținere a petrolierului Grace 1.
Marea Britanie acuză petrolierul iranian că încalcă sancțiunile europene prin transportarea petrolului spre Siria, acuzații pe care Iranul le neagă.
Pe data de 4 iulie, forțele britanice au oprit și sechestrat tancul petrolier Grace 1, sub pavilion panamez, pe baza suspiciunilor că nava urma să transporte petrol în Siria, încălcând sancțiunile impuse regimului de la Damasc de Uniunea Europeană. Iranul respinge acuzațiile în acest sens.
După sechestrarea tancului petrolier britanic de către forțele iraniene, mai multe țări, inclusiv Marea Britanie, au anunțat că vor participa la o misiune coordonată de Statele Unite pentru securizarea Golfului Persic prin contracararea acțiunilor Iranului.